Close
Reduceri!

Venofluid gel 175 ML

Prețul inițial a fost: 48.00 lei.Prețul curent este: 40.00 lei.

 

 

VISUL UNEI NOPTI DE VARA

SAU DESPRE VALENTELE TERAPEUTICE ALE VENOFLUIDULUI

La sfarsitul zilei, iar alteori mai devreme chiar, te trezesti cu edem gambier. Daca ai o meserie care necesita stationarea prelungita, in picioare (stomatolog, chirurg, cosmetician, hair stylist, vanzatori, casier hypermarket, etc), chiar incepi sa privesti cu neliniste  aceste ,,ceas fara minutar” care iti aminteste tot mai revendicativ, ca tesuturile din care esti alcatuit incep sa cedeze.

Peretele venos care poate fi mai putin rezistent la ortostatism pe linie genetica, circumstantele fiziologice din sarciniile fiziologice repetate si menopauza, care reseteaza fiziologia hormonala, dupa 45-65 de ani, imbatranirea (,,aging”), profesia practicata – care te obliga la ortostatism prelungit, sunt tot atatia factori care se circuminscriu sinergic, la un sindrom edematos tot mai accentuat al membrelor inferioare.

Sofatul prelungit sau calatoriile cu avionul, pe distante mari (intercontinental), duc la formarea unor edeme mai accentuate (persoanele cu risc trombogenic sunt atentionate asupra continuitatii tratamentului anticoagulant si antiedematos).

Ganditi-va la o rochie vaporoasa, un aranjament vestimentar cu expunere solara accentuata,   tentanta si generoasa, dar cu edeme la membrele inferioare!

Lumea afacerilor, ca si lumea medicala, are ochii exersati si se focalizeaza pe zonele strategice ale individului.  Edemul de membre inferioare este perceput fara efort, de ochiul exersat, iar concluzia, in mod sigur este defavorabila pentru persoana respectiva.

Nu suntem perfecti, dar ne dorim perfectiunea!

Am utilizat VENOFLUID la femei cu varste cuprinse intre 25-85 ani, care prezentau edeme mai mult sau mai putin vizibile la nivelul membrelor inferioare. Aplicatia matinala de VENOFLUID determina disparitia edemelor functionale din zona respectiva. Mai mult, persoanele care in timpul zile sunt obligate, prin profilul meseriei, sa ramana in ortostatism, in cursul serii pot prezenta dureri accentuate, de la nivelul gleznei pana la genunchi, care persista in timpul noptii si pot afecta calitatea somnului.

Administrarea de VENOFLUID, inainte de culcare,  la nivelul membrelor inferioare, ofera pacientilor un somn confortabil, fara dureri. Sunt foarte multe cazuri, de pacienti tratati cu VENOFLUID, cu rezolutia acestui sindrom dureros, disfunctional de insuficienta venoasa.

Dorim sa subliniem ca acest sindrom, suprapus peste tulburarile menopauzei, poate fi destabilizant in echilibrul fragil de resetare hormonala, intr-o lume cu pretentii din ce in ce mai diversificate si solicitante.

VENOFLUIDUL se administreaza la nivel cutanat, dimineata si seara.

 

dr Sorin Godeanu, medic primar ATI

acad prof dr Ionescu Targoviste

dr Doina Marin, medic primar ATI

96 în stoc

Descriere

PRODUS PREMIUM

VENOFLUID – stimulent al circulatiei sanguine
Recomandari : 

Adjuvant tonic venos (aescina , esculina – castan, urzica), stimulent al circulatiei sanguine (triterpene, alkaloizi, uleiuri volatile, acizi grasi, flavonoizi – centella), dureri ale afectiunilor circulatorii, tromboflebite, artrite, diminua sindromul inflamator sistemic prin actiunea asupra celulelor endoteliale (acidul ascorbic, beta caroteni, fenoli totali – centella, castan, urzica, castravete amar)  care tapeteaza intreaga suprafata vasculara activa, oferindu-i suport antioxidant (catina, sulfina).

Ingrediente: 

Extracte de: salcam, centella asiatica, maces, castane, castravete amar, untisor, urzica, catina, rasina de brad, sulfina

CASTANUL

– dispune de aescina, componenta principala care este o mixtura naturala de saponine continand triterpene si disponibila in doua forma: alfa si beta, responsabile prin activitatea farmacologica, antiedematoasa, antiinflamatoare si venotonica. Esculina, un alt component este o cumarina naturala, cu activitate anticoagulanta, antiiflamatorie, antidiabetica si antibacteriana. Pentru reducerea inflamatiei, esculina actioneaza prin prevenirea eliberarii moleculelor de adeziune intracelulare, care reduc reactia de adeziune a celulelor endoteliale si leucocitelor.

URZICA

–  este consacrată ca depurativă, diuretică cu eliminare masivă de acid uric, declorurantă, cu efect  expectorant și antitusiv, antidiabetic, astringent (antidiareic și antihemoragic), tonic general, tonic capilar, cicatrizant. Urzicile sunt printre cele mai bogate plante în substanțe benefice pentru corpul uman fiind recomandate pentru detoxifierea și pentru regenerarea organismului. Conțin substanțe de natura proteică și glucidică, un număr extraordinar de aminoacizi, vitaminele B2, K și C, polivitamina A, acid pantotenic, beta caroten, săruri de calciu, fier, siliciu, magneziu, potasiu, amine, cetone, steroli și multe altele în cantități mai mici. Proprietățile antiinflamatorii sunt datorate prostaglandinelor

CENTELLA ASIATICA

Planta, cunoscută și sub denumirea de gotu kola sau pennywort indian, este o plantă medicinală apreciată utilizată pe scară largă în Orient pentru a trata bolile infecțioase ale pielii și pentru a accelera vindecarea ulcerelor și rănilor pielii. Printre proprietățile plantei se numără hidratarea, repararea și calmarea pielii uscate, roșii și iritate. Centella stimulează circulația și sporește producția de colagen, îmbunătățind fermitatea și elasticitatea pielii. De asemenea, Centella Asiatica ajută la îmbunătățirea leziunilor pielii precum zgârieturile, arsurile și rănile hipertrofice. Mai mult decât atât, planta are și rol antiinflamator.

CASTRAVETE AMAR

– Mordica Charantia – contine mordicilina, avand un gust foarte amar, dificil de inghitit. Lectina din compozitie, un compus cu activitate insulin like, se leaga prin 2 tipuri de receptori insulinici si suprima apetitul. Un component major este charantin – antioxidant, antiviral, imunomodulator, spasmolitic. Castravetele amar inhiba mediatorii inflamatori PGE2

CATINA

– o planta magica cu o compozitie complexa, contine flavonoli, proantocianidine, acid clorogenic, vit C – uneori in concentratii mari (2500mg/100g fructe), vit A, B1, B2, K, tocoferoli. Catina este utilizata in medicina traditionala asiatica. Se foloseste atat in boala de iradiere, inflamatii, cat si la arsi. Intervine ca un factor antiinflamator, extrem de activ   Fructele conţin acid ascorbic, carotenoide, vitamine E, B2, PP, P, acid folic, ulei. Uleiul este utilizat în tratamentul ulcerului, arsurilor şi în ginecologie. Sucul apos, filtrat şi îndulcit cu zahăr, adăugându-se şi 2% carbonat de calciu este transformat în sărurile de calciu ale unor acizi organici, existenţi în fructele de cătină, constituie un sirop vitaminizat şi răcoritor. (Atlas Plante Medicinale, Anatolie Nistreanu, 2017)

Catina contine o serie de beneficii importante pentru sanatate si frumusete deopotriva.
–    antioxidanti: flavonoide (quercetina), fenoli, catechine si taninuri.
–    minerale: calciu, potasiu, magneziu, fier, fosfor, sulf, seleniu, cupru si zinc.
–    vitamine: vitamina C cu un continut mai mare decât cel al portocalelor, vitaminele B1, B2, B6, B9 (folate), A, E, D, K si P.
–    acizi grasi Omega 3, Omega 6, Omega 7 si Omega 9, catina fiind probabil singura planta din lume care asigura toti acizii de tip Omega;.
–    acizi grasi nesaturati: acid linoleic si acid alfa-linoleic (ALA) care nu pot fi produsi de corpul uman din cauza lipsei anumitor enzime.
–    carotenoizi, pigmentii care confera culoare fructelor de catina.
–    aproximativ 18 aminoacizi.

SULFINA

– are efecte complexe – antiinflamatorii si antistres oxidativ, folosita in tratamentul insuficientei venoase Părţile aeriene conţin cumarine. Ca substanţe însoţitoare au fost identificate alantoina şi acidul alantoic, colina, mucilagii, ulei volatil. Se foloseşte ca emolient, în afecţiuni gastrice, iar datorită acţiunii anticoagulante a cumarinelor, în varice şi tromboflebite. În medicina populară se utilizează ca remediu pentru vindecarea icterului, astringent, cicatrizant şi diuretic, sub formă de infuzie de 2%. A fost mult utilizat sub formă de loţiuni oftalmice

MACES

-Măceșul (Rosa canina) este foarte apreciat în medicina naturistă, în special datorită complexului de vitamine pe care îl conține: vitamina A, B1, B2, C, K, P, E.  Măceșul este un rezervor de vitamine pentru organismul uman. Culoarea rosie-portocalie a maceselor se datoreaza pigmentilor carotenoizi, cunoscuti sub numele de licopen si beta caroten. De asemenea, macesele sunt bogate in antioxidanti care lupta impotriva bolilor, asa cum sunt vitamina C, catehina, quercitina si acidul elagic. In plus, vitamina C joaca un rol cheie in sinteza colagenului si sanatatea imunitara.Uleiul de macese este o substanta anti-aging populara in industria produselor de frumusete si ingrijire, desi cercetarile care sustin beneficiile maceselor in acest sens sunt limitate.

Uleiul de macese contine vitamina C si vitamina A, dar si acizi grasi esentiali precum acidul oleic, acidul palmitic, acidul linoleic si acidul gama linoleic .

Semintele de macese sunt bogate in grasimi polinesaturate, ce sustin membrana sanatoasa a pielii si care protejeaza pielea de factorii inflamatorii, asa cum sunt radiatiile UV, fumul de tigara sau poluarea. Intr-un studiu de 8 saptamani, administrarea zilnica a 3 mg de pudra de macese a dus la o scadere semnificativa a ridurilor pielii si la cresterea elasticitatii pielii .  Beneficiile anti-imbatranire ale maceselor sunt datorate continutului bogat de antioxidanti, vitamina C si acizi grasi, care protejeaza si reinnoiesc bariera pielii. Mai mult, utilizarea vitaminei C direct pe piele creste semnificativ sinteza colagenului si rata de reinnoire a celulelor pielii.

RASINA DE BRAD

Rasina de brad contribuie la reducerea procesului inflamator, a durerilor si edemelor consecutive acestui proces. Are proprietati antifungice, antibacteriene, antitumorale; faciliteaza inchiderea mai rapida a ranilor; diminueaza pruritul; mentine pielea sanatoasa. Eczeme infectioase uscate se trateaza cu comprese din tinctura de rasina, care se tin vreme de un sfert de ora, pentru a inmuia tegumentele, dupa care se lasa sa se usuce, iar deasupra se pune o pelicula de ulei de rasina. Acelasi tratament se aplica in cazul contuziilor (vanatailor), efecte mai bune obtinandu-se prin utilizarea unguentului in locul uleiului.

Administrare: 

Numai pentru uz extern ! Se aplica de cel putin 3 ori/zi, folosindu-se pe perioade de cel putin 3 saptamani. Se poate asocia cu Venofort comprimate care asigura astfel un optim de substante active pentru protectia venoasa.

Precauții:

Nu se va administra copiilor cu vârsta sub 10 ani.

Contraindicații:

Contraindicat persoanelor alergice sau cu sensibilitate la unul sau mai multe componente.

Prezentare  flacon 175ml

 

 

 

 

Informații suplimentare

Geluri

tonic venos

S-ar putea să-ți placă și…